Multe din uneltele şi obiectele diferitelor meşteşuguri au fost donate Muzeului chiar de către urmaşii meşterilor care au fost implicaţi în procesul naşterii breslelor şi al asociaţiilor meşteşugăreşti. Era însă vorba de un material incomplet, două fiind cauzele deficienţelor de care sufereau colecţiile Muzeului : o mare parte a uneltelor erau puternic deteriorate, iar partea ce era bine întreţinută consta în unelte şi obiecte pe care meşterii încă le foloseau în atelierele lor şi nu se puteau despărţi de ceea ce le asigura existenţa. Motiv pentru care, specialiştii Muzeului Breslelor au încercat să-i completeze colecţiile cu exponate din fondul Muzeului Naţional Secuiesc.
Dintre cele unsprezece meserii care au dus la organizarea în bresle, doar pentru nouă s-a adunat suficient material pentru organizarea unei expoziţii. La intrare, pe dreapta, se află cinci săli destinate olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor şi lăcătuşilor. Pe stânga, sunt trei săli, unde şi-au găsit loc diverse exponate, fiecare o poveste care trimite vizitatorul în vechile ateliere ale turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor şi croitorilor.
În expoziţia de istorie locală, sunt prezentate documente referitoare la acordarea rangului de oraş, a privilegiilor de bresle şi cele de târg, precum şi alte exponate care vorbesc de momentele importante din procesul de construcţie şi dezvoltare al oraşului.
Desigur, cel mai important eveniment din istoria locală – revoluţia maghiară din anul 1848-49, cu toate episoadele sale dramatice din lupta pentru libertate – ocupă un loc special în expoziţia permanentă a Muzeului, două din sălile sale fiind destinate evocării modului cum oraşul Tg. Secuiesc a trecut prin acest moment istoric. Din aceste săli, merită reţinute: colecţia cu arme de epocă; unul dintre portretele lui Gábor Áron, din galeria celor considerate autentice, şi un dulap, plus un birou confecţionate chiar de acest revoluţionar; copia fidelă după celebrele tunuri ale revoluţiei turnate în oraşul nostru, copie ce datează din 1971; patru busturi din ipsos, ale lui Kossuth Lajos, Turóczi Mozes, Bem József şi Petőfi Sándor – toate creaţii ale unui sculptor din Tg. Secuiesc, Vetró András.
Anual sunt organizate 8-l0 expoziţii. Unele dintre acestea au devenit tradiţionale, în sensul că în fiecare an publicul s-a obişnuit să vină la întâlnirea cu diverşi artişti sau cu diverse teme de dialog, cum sunt expoziţiile organizate în cinstea zilei de 15 martie, sau expoziţia elevilor din clasele de desen ale Liceului Nagy Mózes, sau expoziţia de închidere a Taberei internaţionale INCITATO.
Colectia aparţine aproape în întregime Muzeului Naţional Secuiesc, iar în posesia secţiei din Tg. Secuiesc a ajuns în anul 1974, când a fost transferată o primă parte, ca apoi, în 1995, să ajungă în Muzeul nostru toată colecţia.
Din vara lui 2001, din cele 349 exponate cu porturi populare miniaturale, pot fi vizitate 247 expuse în trei săli.
Trăsurile pompiereşti de epocă pot fi vizitate în cadrul unei expoziţii în aer liber.
31.03.2022
28.12.2021
27.12.2021
17.12.2021
17.12.2021
02.12.2021
04.11.2021
30.09.2021
16-18.09.2021
19.06.2021
01.06.2021
22.05.2021
15.03.2021
31.03.2021
20.10.2020
19.11.2020
11.11.2020
28.10.2020
20.10.2020
19.10.2020
12.10.2020
12.10.2020
03.10.2020
30.09.2020
25.09.2020
12.08.2020
07.07.2020
19.06.2020
18.12.2019
27.10.2019
25.05.2019
17.04.2019
05.04.2019
03.04.2019
27.03.2019
20.03.2019
13.03.2019
08.01.2019
17.11.2018
09.10.2018
26.06.2018
30.03.2018
28.02.2018
26.10.2017
28.09.2017
03.05.2017
14.04.2017
14.03.2017
21.01.2017
18.01.2017
23.06.2016
16.06.2016
23.05.2016
01.02.2016
01.01.2016
28.01.2016
Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc
Meşteşuguri şi bresle
Cum se putea numi un muzeu născut din dorinţa comunităţii locale de a activa şi conserva continuu memoria despre breslele şi asociaţiile meşteşugăreşti care şi-au pus amprenta pe modul de viaţă al localnicilor şi pe fizionomia întregului oraş? Nu se putea numi decât Muzeul Breslelor, doar opt săli de la parterul clădirii găzduiau deja expoziţii care încercau să refacă istoria breslelor şi a asociaţiilor meşteşugăreşti, nu mai rămânea decât ca instituţia să-şi asume în mod explicit specificul şi să se legitimeze chiar prin numele unei tradiţii de care localnicii erau foarte mândri.Multe din uneltele şi obiectele diferitelor meşteşuguri au fost donate Muzeului chiar de către urmaşii meşterilor care au fost implicaţi în procesul naşterii breslelor şi al asociaţiilor meşteşugăreşti. Era însă vorba de un material incomplet, două fiind cauzele deficienţelor de care sufereau colecţiile Muzeului : o mare parte a uneltelor erau puternic deteriorate, iar partea ce era bine întreţinută consta în unelte şi obiecte pe care meşterii încă le foloseau în atelierele lor şi nu se puteau despărţi de ceea ce le asigura existenţa. Motiv pentru care, specialiştii Muzeului Breslelor au încercat să-i completeze colecţiile cu exponate din fondul Muzeului Naţional Secuiesc.
Dintre cele unsprezece meserii care au dus la organizarea în bresle, doar pentru nouă s-a adunat suficient material pentru organizarea unei expoziţii. La intrare, pe dreapta, se află cinci săli destinate olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor şi lăcătuşilor. Pe stânga, sunt trei săli, unde şi-au găsit loc diverse exponate, fiecare o poveste care trimite vizitatorul în vechile ateliere ale turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor şi croitorilor.
Istorie locală
Din lipsa altor mărturii, istoria locală, cu momentul său de răscruce, cel al revoluţiei din 1848-49, este refăcută în cea mai mare parte prin documente şi fotografii. Mergând pe firul acestor exponate, vizitatorul poate urmări istoria oraşului Târgu Secuiesc, începând cu anul 1407.În expoziţia de istorie locală, sunt prezentate documente referitoare la acordarea rangului de oraş, a privilegiilor de bresle şi cele de târg, precum şi alte exponate care vorbesc de momentele importante din procesul de construcţie şi dezvoltare al oraşului.
Desigur, cel mai important eveniment din istoria locală – revoluţia maghiară din anul 1848-49, cu toate episoadele sale dramatice din lupta pentru libertate – ocupă un loc special în expoziţia permanentă a Muzeului, două din sălile sale fiind destinate evocării modului cum oraşul Tg. Secuiesc a trecut prin acest moment istoric. Din aceste săli, merită reţinute: colecţia cu arme de epocă; unul dintre portretele lui Gábor Áron, din galeria celor considerate autentice, şi un dulap, plus un birou confecţionate chiar de acest revoluţionar; copia fidelă după celebrele tunuri ale revoluţiei turnate în oraşul nostru, copie ce datează din 1971; patru busturi din ipsos, ale lui Kossuth Lajos, Turóczi Mozes, Bem József şi Petőfi Sándor – toate creaţii ale unui sculptor din Tg. Secuiesc, Vetró András.
Expozitii periodice de arte plastice
Muzeul din Tg. Secuiesc a găzduit de-a lungul celor patru decenii de existenţă în jur de 200 expoziţii, iar peste o sută de artişti şi-au expus şi promovat lucrările în spaţiile noastre. Din lucrările donate de artiştii cu care am colaborat s-a format o colecţie proprie de artă a Muzeului. Este vorba de colecţia de artă contemporană ce cuprinde 424 de lucrări.Anual sunt organizate 8-l0 expoziţii. Unele dintre acestea au devenit tradiţionale, în sensul că în fiecare an publicul s-a obişnuit să vină la întâlnirea cu diverşi artişti sau cu diverse teme de dialog, cum sunt expoziţiile organizate în cinstea zilei de 15 martie, sau expoziţia elevilor din clasele de desen ale Liceului Nagy Mózes, sau expoziţia de închidere a Taberei internaţionale INCITATO.
Zsuzsi şi Andris în costume populare
O colecţie de costume populare miniaturale constituie subiectul unei expoziţii permanente celebre şi de mare succes în rândul vizitatorilor de toate vârstele. Costumaşele au fost confecţionate de copii maghiari din Transilvania, în anii 1970-71, în urma unui concurs lansat de revista Jóbarát.Colectia aparţine aproape în întregime Muzeului Naţional Secuiesc, iar în posesia secţiei din Tg. Secuiesc a ajuns în anul 1974, când a fost transferată o primă parte, ca apoi, în 1995, să ajungă în Muzeul nostru toată colecţia.
Din vara lui 2001, din cele 349 exponate cu porturi populare miniaturale, pot fi vizitate 247 expuse în trei săli.
Colecţia pompierilor voluntari
În anul 1992, a ajuns în proprietatea Muzeului Breslelor şi colecţia cu echipamente ale pompierilor voluntari. Aceste exponate au contribuit considerabil la îmbogăţirea colecţiei de istorie locală a Muzeului.Trăsurile pompiereşti de epocă pot fi vizitate în cadrul unei expoziţii în aer liber.

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]

Încheiat astăzi, 28.12.2021, la sediul Muzeului Naţional Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Muzeograf gr.IA/S vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 27.12.2021, la sediul Muzeului Naţional Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Muzeograf gr.IA/S vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 17.12.2021, cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea postului vacant de Muzeograf IA/S la secția Muzeul Depresiunii Baraolt [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc vă invită vineri, 17 decembrie, la ora 17 la vernisajul expoziției întitulată Reconquista numelui de József Baab la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacante pe perioadă nedeterminată [ detalii ]

Expoziția Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe le propune vizitatorilor o scurtă incursiune în istoria tutunului și a fumatului.[ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2021 [ detalii ]

Târgul de Toamnă și Recolta Culturală aniversează a XI-a ediție în Piața Centrală, care, de data aceasta, va fi îmbogățit de programul Recoltei Culturale din Sfântu Gheorghe.[ detalii ]

În anul 2021, Muzeul Național Secuiesc, Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA și Centrul de Artă din Transilvania sărbătoresc împreună Noaptea Muzeelor.[ detalii ]

Încearcă, ce interesant este, când culegi crengi, bucăți de lemne, cutii pentru chibrite, sau chiar o haină care ți-e deja mică, fiecare bucată astfel găsită este bine pentru ceva, fiindcă este materie pentru jucării.[ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc salută cu diapozitivele inginerului din Miskolc, dar de origine transilvăneană Jáger Attila, executate în anul 1972 în Șumuleu-Ciuc.[ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc deschide un spaţiu de dialog între creaţiile de artă plastică şi artefactele Colecției de istorie a instituției, pentru a da direcţie, formă și culoare memoriei evenimentelor şi a figurilor Revoluției din 1848-49.[ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS [ detalii ]

Încheiat astăzi, 20.11.2020, la sediul Muzeului Naţional Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Muzeograf gr.I/S cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 19.11.2020, la sediul Muzeului Naţional Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Muzeograf gr.I/S vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 11.11.2020, cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea postului vacant de Muzeograf I/S.[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Mun. Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui funcţii contractual de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată [ detalii ]

Încheiat astăzi, 20.10.2020, la sediul Muzeului Naţional Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Conservator gr.I/S cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 19.10.2020, la sediul Muzeului Naţional Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Conservator gr.I/S vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 12.10.2020, cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea postului vacant de Muzeograf I/S.[ detalii ]

Încheiat astăzi, 12.10.2020, cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea postului vacant de Muzeograf I/S.[ detalii ]

Asociaţia Micologică “Kálmán László” în colaborare cu Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează Ziua Ciupercii în data de 03 octombrie a.c. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie vacante pe perioadă nedeterminată [ detalii ]

Expoziția reNovatio vă inițiază în activitățile de zi cu zi, din ultimii trei ani, ale Muzeului Național Secuiesc, din timpul evacuării provizorii a colecțiilor [ detalii ]

Concursurile pentru ocuparea posturilor de Muzeograf grad I (două posturi) și Conservator treapta I, din cadrul Muzeului Național Secuiesc se suspendă [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie vacante pe perioadă nedeterminată [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc începe renovarea complexului muzeal proiectat de arhitectul Károly Kós, începând din 1 ianuarie 2020 nu mai primește vizitatori [ detalii ]

Ansamblul de Muzică Veche Codex și invitații săi vor susține un concert de muzică veche din Transilvania în sala Bartók, duminică, 27 octombrie 2019, ora 18:00 [ detalii ]

Pe data de 25 mai 2019 va avea loc a opta ediţie a evenimentului Ziua Păsărilor şi Arborilor, organizat de Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe [ detalii ]

Expoziție itinerantă, vernisaj în Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe [ detalii ]

Cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea posturilor vacante de Conservator treapta IA și Conservator treapta I.[ detalii ]

Cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea posturilor vacante de Conservator treapta IA și Conservator treapta I.[ detalii ]

Cu ocazia selecţionării dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea posturilor vacante de Conservator treapta IA și Conservator treapta I.[ detalii ]

Premiul pentru Patrimoniul Maghiar se acordă unor instituţii, asociaţii sau persoane care, prin activitatea lor, au contribuit la păstrarea şi promovarea valorilor culturii maghiare, dezvoltând, în acelaşi timp, relaţii de colaborare şi cunoaştere reciprocă cu toate naţiunile din Bazinul Carpatic.[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant ...[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant ...[ detalii ]

Asociaţia Micologică “László Kálmán” în colaborare cu Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează “Ziua Ciupercii” în data de 17 noiembrie a.c.[ detalii ]

Expoziție itinerantă, vernisaj în Muzeul Naţional Secuiesc din Sf. Gheorghe[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant.[ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va fi închis în perioada 30 martie-2 aprilie 2018.[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, temporar vacant, la Muzeul Naţional Secuiesc[ detalii ]

Muzeul de Științele Naturii din Ungaria vă propune o întoarcere în timp, în ultima glaciațiune din istoria Pamântului, recreată la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, la Muzeul Naţional Secuiesc[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, la Muzeul Naţional Secuiesc[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc va fi închis pe data de 16-17 aprilie 2017.[ detalii ]

În data de 14 martie, orele 18.00 vă invităm la vernisajul expoziției itinerante de pictură Endre Szász organizat la Muzeul Național Secuiesc din Sf. Gheorghe. [ detalii ]

Expoziţia de sculptură Ilés-Muszka Rudolf şi Vargha Mihály la Tg.Secuiesc[ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor contractuale de execuţie, vacante, la Secţia Istorie şi Arheologie[ részletek ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei contractuale de execuţie, vacantă, la Muzeul Naţional Secuiesc.[ detalii ]

Cu titlul Colecționarul Szőcs Fülöp Károly, Muzeul Național Secuiesc deschide noua sa expoziție dintr-o valoroasă colecție particulară din Transilvania. [ detalii ]

Cu titlul Zestrea și portul în zonele locuite de secui s-a redeschis expoziția de bază etnografică a Muzeului Național Secuiesc în sala din etajul doi, cu exponate și interioare nou realizate. [ detalii ]

În secolele XVIII–XIX denumirea de haiduc era folosită și în cazul slujitorilor în uniformă care îndeplineau servicii la primării, la oficiul de comite sau lângă alți funcționari cu rang înalt.[ detalii ]

Obiectele de incontestabilă valoare, pe care istoria tâmplăriei le consemnează drept adevărate opere de artă, sunt scaunele create de 'breasla tâmplarilor'.[ detalii ]

Vernisajul expoziției-eveniment „Comorile României” va avea loc în data de 28 ianuarie 2016, începând cu ora 16:00, la Muzeul Național al Chinei din Beijing, Republica Populară Chineză. [ detalii ]